Mongolii intre mit si realitate, Centrul Cultural Pitesti, 13 iulie 2015

Haiducii (VI)

-  Dapăi, ce vrei, muiere? Iarnă se cheamă că e, aşa că să ningă. Tu ai grijă să nu îngheţe apa, iar eu dacă văz că ninge aşa şi peste un ceas, mă duc să rânesc zăpada ca să putem să mergem prin curte.

- Vezi numai să cureţi de zăpadă şi poteca spre puţ. Tare mi-i frică să nu se îngreuiască şi să nu putem să mergem apoi după apă.

-  Eh, nu îţi fie aşa frică, punem zăpada la topit în odaie, peste noapte. Nu am murit noi cincizeci de ierni, nu murim nici în asta. Iară dacă o fi să murim, ce atâta bai?

-  Nu cobi aşa, eu nu vreau să mor. Măcar să îl mai văd pe Dan, să ştiu că e bine, că e şi el cu rostul lui, cu casă şi nevastă. Îmbătrâneşte pe drumuri cu negustoriile lui şi geaba mai strânge parale. Bătrân nu îl mai ia nimeni de bărbat. Şi Catinca, vădit nemulţumită de calea apucată de feciorul ei, oftă adânc de mai multe ori, în timp ce se aşeză pe o rogojină şi îşi potrivi mai bine baticul negru, gros, pe capul ei.

Diana Enache la Pitesti

Centrul Cultural Pitesti, iunie 2015

Antena 1 Pitesti- Din culisele Istoriei, Mioveni-traditie si modernitate

Haiducii (V)

II.  Gheorghe deschise ochii, şi-i aruncă repede prin cameră şi venindu-şi repede în fire se linişti şi prinse a ofta încet, în timp ce devenea stăpân pe corpul său.  Catinca sforăia nu prea tare lângă el, cu ochii ei mari în tavan şi cu părul uşor despletit pe sub batic. Ţăranul nostru se ridică într-un cot şi se uită la muierea lui, când cu ciudă, când cu uimire, când cu duioşie. Nu se prea iubiseră, se luaseră că aşa fusese vrerea părinţilor şi cu timpul nu au avut încotro decât să se suporte reciproc. Şi trecuseră ani mulţi, cu de toate, şi bune şi rele. Acum, cât era ziulica de mare, puţine erau clipele în care nevastă-sa nu-l cicălea. Se albise părul pe capul său şi nu ştia cât mai are de trăit, însă era sigur că avea să moară fără ca vreunul din neamul său să îl înţeleagă cu adevărat. Se cutremură de propriile-i gânduri, se ridică şi se aşeză pe tăblia patului şi îşi luă de pe un scaun micuţ pantalonii pe care îi trase peste izmene. Îşi puse şi opincile, apoi cojocul şi ieşi în tindă unde îşi turnă apă cu  o bărdacă veche, fără coadă acum, şi se spălă pe mâini şi pe faţă, râzând în sinea-şi de picăturile de apă care se prelingeau pe cămaşă din barba sa bogată şi albă. 

Amintiri de razboi, Antena 1 Pitesti, 17.06.2015