În
han era veselie mare. Câteva mese erau ocupate cu fripturi, sosuri de tot felul
şi stacane întregi de vin. Novac era tolănit pe un scaun mare cu spătar peste
care gazdele puseseră o velinţă colorată, spălată recent şi frumos mirositoare.
Haiducul privea la fârtaţii săi cu plăcere şi bucurie şi mai abitir la Siţa,
slujnică la han. Năltuţă, tinerică şi cu privire galeşă, cu trupul subţire şi
cu sâni mici şi obraznici, era numai bună de iubit. Se mişca iute printre ei şi
toată făptura ei se unduia, conştientă de privirile pofticioase care o
urmăreau. Marcu, fratele de cruce al lui
Novac, bărbat de patruzeci de ani, fiu de popă şi fost cântăreţ bisericesc, dat
la relele vieţii acum, era cel care le cânta prietenilor săi cu atâta foc şi
putere în glas. Zarva generală se potoli într-o clipă, atunci când uşa de la
intrare, în zgomot puternic, se dădu în lături şi pe ea îşi făcu apariţia un bărbat de vreo treizeci de
ani, înalt, bine făcut la corp, cu o figură ageră şi cu o splendoare de mustaţă
pe chipu-i jovial. Pe umeri, nas şi mustăţi purta urmele zăpezii de afară. Puşi în gardă şi gata să sară pe intrus,
haiducii lui Novac se liniştiră după numai câteva secunde şi în întreaga
încăpere se auzi puternic şi sonor glasul lui Novac, bine acordat din pricina
paharelor de vin pe care le băuse:
-Ahăăăi, bade! Tudore, mâncate-ar cioara Gruii, tocmai tu
mi te arăţi p-aci. Care va să zică, încă îţi mai plimbi moaca urâtă pe pământul
ăsta împărţit între ei de ciocoi.
Tudor îşi aruncă ochii de felină împrejur, încercă să se
acomodeze cu lumina din cameră şi îndreptându-se cu un mers vioi spre Novac,
zâmbi, arătându-şi dinţii mici şi albi şi rosti:
-Oh, bătrâne Novac, tot cu vinul mi te-mpaci? Şi strânse cu putere braţul haiducului,
bătându-se reciproc pe umeri. Marcu, Petre, cum vi-i bre, tot cu ăsta colţos
umblaţi? Şi salutând bărbăteşte pe ceilalţi vechi tovarăşi, înveseliţi şi ei de
vin şi de camaradul lor ivit pe neaşteptate din nămeţii de afară, Tudor se
îndreptă spre cel mai tânăr dintre ei, Mitea.
-Miteo, ohoo, ce bărbat te-ai făcut! Erai un tânar flăcău
când am furat-o pe Varvara din mâinile turcilor. Ce te mai rugai de Marcu să te
ia cu el la fapte vitejeşti. Ei, ia zi-mi: ai cunoscut deja iubirea, au
ba?
Mitea era cel mai mic din grupul lui Novac şi fratele
drag al lui Marcu. Se înroşi la auzul cuvintelor lui Tudor şi fâstâcit de tot
de prezenţa nurliei Siţa care tocmai aducea vin, nu mai zise nimic şi se lăsă
cuprins în îmbrăţişarea părintească a haiducului. Nici nu apucaseră să se termine urările şi strângerile de mână că hangiul şi
muierea lui se iviră în încăpere şi începură să cântărească din ochii lor
şireţi pe noul venit. Dacă Fănică, lacomul slujbal al boierului A. şi
însărcinat de acesta din urmă cu administrarea hanului se lămuri pe dată de
hramul ce-l purta Tudor şi se gândi cu temere la ce se va întâmpla când boierul
va afla că servise pe unii dintre cei mai mari duşmani ai săi, hangiţa, o
femeie durdulie, cu faţa rotundă, ochii hrăpăreţi, pofticioşi şi rumenă în
obraz, prinse drag de noul oaspete şi proptită într-un colţ al camerei cu
mâinile băgate în şorţ se uita cu nesaţ la acesta.
-Ia uite la ea cum a rămas, făcu îmbufnat hangiul. Mergi,
fă, şi vezi de coada măturii şi de zarzavaturile tale. Când e de tine, te chem
eu.
Femeia, supărată pentru cearta
primită şi nemulţumită că fusese dată la o parte, se îndreptă greoi, bălăbănindu-se
pe picioarele groase, spre bucătărie şi apoi spre pivniţă de unde, de bună
seama, trebuia să mai aducă băutură. Tudor îşi trase un scaun şi se aşeză la
masa la care sta şi Novac. Îşi dădu cojocul jos şi îl aşeză mai aproape de
cuptor unde era cald, să se usuce bine.
În timp ce Marcu îi mai trăgea un cântec haiducesc, Novac îl îmbie pe
vechiul său prieten cu bucatele alese împrăştiate pe masă:
-Ia şi mânăncă, Tudore, oi fi ostenit şi nemâncat de pe
drum, mai ales la ce vreme e afară. Satură-te ca să ţii apoi la vin şi vorbă cu
noi ăştia, sătuii. După cum vezi, Fane, aci de faţă, speriat ca dracu de tămâie
de noi, ne-a pus masă din alea boiereşti.
Cât despre Siţa, apăi, pe ea nu ţi-o dau, adăugă el răzând cu gura până
la urechi. Ţi-am dat-o pe Ilinca, ţi-ajunge.
Tudor îşi întinse mâinile lungi şi puternice, înfăşcă
bine friptura, rupse bucăţi din ea, o dădu prin ostropiel şi până să îi simtă
gustul, Novac cu voce aspră, strigă către hangiu:
-Fănicăă, pită caldă pentru boier că
asta e rece şi-l dor gingiile. Şi-l strică şi la burtă, mai zise el, în timp ce
râdea cu poftă şi mai curăţa un pocal cu vin.
Hangiul, încercând să se mişte
repede, mai rău se încurcă în picioare şi dacă nu ar fi fost iuţeala Siţei, ar
fi trecut minute bune până când Tudor să simtă în nări mirosul cald al pitei.
Muieruşca se învârti cât ai zice peşte şi îi aduse cele cerute bărbatului pe
care îl cântărea din priviri. „E frumos străinul”, îşi spuse ea admirând forţa
care răzbătea din toată făptura lui
Tudor. „Nu e sălbatic cum e Novac, ăsta e mai gingaş, îmi place. Poate aflu mai
multe despre el”. În vremea asta, intră şi Lică de afară, terminase de îngrijit
animalele, tăiase lemnele şi le pusese pe toate la rostul lor pentru ziua de
mâine. Acum trebuia numai să fie iute de minte să ajute hangiului cu oaspeţii
şi să pregătească repede caii, dacă vreunul ar fi fost în grabă să plece în
toiul nopţii. Se uita prin cameră, îi văzu pe Tudor şi pe Novac care stăteau de
vorbă, râzând, pe Mitea ce-şi lustruia flinta şi arunca ocheade scurte către
Siţa, în timp ce Petrea şi Marcu numărau iubirile trecute peste care turnau din
când în când dulcele vin servit de hangiu. Îşi găsi şi el un loc lângă cuptor,
unde Siţa, cu un zâmbet dulce şi inocent cum numai femeile care ştiu care li-i
puterea cunosc a-şi fabrica, îi aduse din resturile reci de la masa haiducilor
şi un pocal cu vin.
- Aah, friptură de but de căprioară,
rosti Tudor, plescăind mulţumit din buze, în timp ce simţea energia cum i se
vâră prin toate cotloanele fiinţei sale. Şi, acum, pentru prima dată, îşi
deschise larg ochii la câte erau înşirate pe mese. Erau acolo mâncăruri de peşte; şalău şi biban
gătiţi în untdelemn cu zeamă de lămâie, scorţişoară şi vişine uscate. Ochii se
puteau desfăta şi cu plăcinte de icre de nisetru făcute cu nucă şi migdale şi
servite la masă cu zahăr şi scorţişoară.
Mai spre masa la care şedeau Petre şi Marcu era o mâncare din ficat de
viţel în care fusese pusă sămânţă de molotru, alături de felurite ierburi şi
stafide; lângă Mitea se simţea mirosul cărnii de iepure, vânat în ajun de
haiduc, datorită ingredientelor folosite de hangiţă: cuişoare, scorţişoară
pisată, jaleş, stafide, zahăr, vişine uscate şi migdale pisate. Feluritele
mâncăruri de peşte şi carne erau însoţite de frumos mirositoarele ostropiale. Se regăseau pe masă ostropielul de sardele,
peste care se punea scorţişoară; ostropiel de unt cu sparanghel, ostropiel
verde şi cel zis în praf, fiind pregătit
cu piper, scorţişoară, cuişoare, nucşoară, naramză, izmă, zahăr şi toate
amestecate cu oţet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu