Cei care nu votează

Se întâmplă că iaste democrație. Să hie! La ea acasă; și la noi, dacă se cere. Dacă e musai, cu plăcere. Se întâmplă că e vot. Și se agită lumea că e despre viitorul nostru. Deci e iar cu  musai.  Pe unde îmi plimb ochii mi se tot scrie să mă duc la vot. Io am să zic ”Ba!”. Nu voiesc a vă converti, doar vreu a vă ruga să citiți aceste rânduri scrise în urmă cu peste 70 de ani de Mihail Sebastian (Cuvântul, an X, nr. 3110, 21 decembrie 1933, p.1). Articolul se cheamă ”Cei care nu votează!”:

„Am întreprins o mică anchetă politică în jurul meu, în lumea prietenilor și tovarășilor mei de lucru, scriitori, profesori, medici, oameni de carte, toți din acea mult pătimită ”generație tânără” în numele căreia atâția șefi de plutoane ideologice își permit să enunțe adevăruri absolute. Și am făcut o constatare care prea este generală ca să nu aibă un sens precis. Nici unul dintre ei, nici unul vă spun, nu este înscris în listele electorale. Nici unul nu votează. Întâmplare? Neglijență? Indiferență față de aspectele vieții publice? Nu cred. Sau, poate, individual, de la caz la caz, aceste aparente pricini să joace oarecare rol, dar, în bloc, absența de la urne exprimă altceva, mai puțin superficial.

De indiferență mai  ales nu poate fi  vorba. Căci oamenii aceștia care refuză să-și exercite drepturile cetățenești sunt totuși  pasionați de problemele vremii lor, de sensul politic al ceasului pe care îl trăiesc, de indicațiile crizei  istorice care îi  preocupă nemăsurat mai mult decât pe orice profesionist electoral. Prin ceea ce scriu, prin ceea ce cugetă, prin ceea ce lucrează fiecare în domeniul lui de muncă, ei  încearcă să formuleze judecăți de valoare asupra acestei vieți  românești, în care sunt atâtea lucruri de făcut, atâtea de restabilit, atâtea de suprimat. 

Nu. Ciudat nu e deloc. Dimpotrivă, e foarte normal. Absența aceasta de la urne se sprijină pe conștiința inutilității operației, pe siguranța că nimic nu se poate modifica astfel.  Din câte partide vechi și  noi se agită, din câte mișcări cuminți sau dezmățate se lansează, din câte formule ultravechi sau  ultranoi se aruncă în viața politică, nici una nu încadrează gândirea acestei elite, nici  una nu răspunde întrebărilor ei, nici  una nu soluționează gravele ei  așteptări.

Lupta politică se dă la suprafață, pe chestiuni artificiale, pe controverse de doi bani, pe puncte de vedere complet în afară de realități. Iar dincolo de această luptă, în care se angajează atâția pezevenghi și atâția martiri, rămân intacte puținele lucruri mari și serioase. În slujba lor, stau cei  care nu votează”.