sâmbătă, 13 iunie 2015

Haiducii (II)



În han era veselie mare. Câteva mese erau ocupate cu fripturi, sosuri de tot felul şi stacane întregi de vin. Novac era tolănit pe un scaun mare cu spătar peste care gazdele puseseră o velinţă colorată, spălată recent şi frumos mirositoare. Haiducul privea la fârtaţii săi cu plăcere şi bucurie şi mai abitir la Siţa, slujnică la han. Năltuţă, tinerică şi cu privire galeşă, cu trupul subţire şi cu sâni mici şi obraznici, era numai bună de iubit. Se mişca iute printre ei şi toată făptura ei se unduia, conştientă de privirile pofticioase care o urmăreau.  Marcu, fratele de cruce al lui Novac, bărbat de patruzeci de ani, fiu de popă şi fost cântăreţ bisericesc, dat la relele vieţii acum, era cel care le cânta prietenilor săi cu atâta foc şi putere în glas. Zarva generală se potoli într-o clipă, atunci când uşa de la intrare, în zgomot puternic, se dădu în lături şi pe ea îşi  făcu apariţia un bărbat de vreo treizeci de ani, înalt, bine făcut la corp, cu o figură ageră şi cu o splendoare de mustaţă pe chipu-i jovial. Pe umeri, nas şi mustăţi purta urmele zăpezii de afară.  Puşi în gardă şi gata să sară pe intrus, haiducii lui Novac se liniştiră după numai câteva secunde şi în întreaga încăpere se auzi puternic şi sonor glasul lui Novac, bine acordat din pricina paharelor de vin pe care le băuse:

-Ahăăăi, bade! Tudore, mâncate-ar cioara Gruii, tocmai tu mi te arăţi p-aci. Care va să zică, încă îţi mai plimbi moaca urâtă pe pământul ăsta împărţit între ei de ciocoi.
Tudor îşi aruncă ochii de felină împrejur, încercă să se acomodeze cu lumina din cameră şi îndreptându-se cu un mers vioi spre Novac, zâmbi, arătându-şi dinţii mici şi albi şi rosti:
-Oh, bătrâne Novac, tot cu vinul mi te-mpaci?  Şi strânse cu putere braţul haiducului, bătându-se reciproc pe umeri. Marcu, Petre, cum vi-i bre, tot cu ăsta colţos umblaţi? Şi salutând bărbăteşte pe ceilalţi vechi tovarăşi, înveseliţi şi ei de vin şi de camaradul lor ivit pe neaşteptate din nămeţii de afară, Tudor se îndreptă spre cel mai tânăr dintre ei, Mitea.
-Miteo, ohoo, ce bărbat te-ai făcut! Erai un tânar flăcău când am furat-o pe Varvara din mâinile turcilor. Ce te mai rugai de Marcu să te ia cu el la fapte vitejeşti. Ei, ia zi-mi: ai cunoscut deja iubirea, au ba? 
Mitea era cel mai mic din grupul lui Novac şi fratele drag al lui Marcu. Se înroşi la auzul cuvintelor lui Tudor şi fâstâcit de tot de prezenţa nurliei Siţa care tocmai aducea vin, nu mai zise nimic şi se lăsă cuprins în îmbrăţişarea părintească a haiducului.  Nici nu apucaseră să se termine  urările şi strângerile de mână că hangiul şi muierea lui se iviră în încăpere şi începură să cântărească din ochii lor şireţi pe noul venit. Dacă Fănică, lacomul slujbal al boierului A. şi însărcinat de acesta din urmă cu administrarea hanului se lămuri pe dată de hramul ce-l purta Tudor şi se gândi cu temere la ce se va întâmpla când boierul va afla că servise pe unii dintre cei mai mari duşmani ai săi, hangiţa, o femeie durdulie, cu faţa rotundă, ochii hrăpăreţi, pofticioşi şi rumenă în obraz, prinse drag de noul oaspete şi proptită într-un colţ al camerei cu mâinile băgate în şorţ se uita cu nesaţ la acesta.
-Ia uite la ea cum a rămas, făcu îmbufnat hangiul. Mergi, fă, şi vezi de coada măturii şi de zarzavaturile tale. Când e de tine, te chem eu.
            Femeia, supărată pentru cearta primită şi nemulţumită că fusese dată la o parte, se îndreptă greoi, bălăbănindu-se pe picioarele groase, spre bucătărie şi apoi spre pivniţă de unde, de bună seama, trebuia să mai aducă băutură. Tudor îşi trase un scaun şi se aşeză la masa la care sta şi Novac. Îşi dădu cojocul jos şi îl aşeză mai aproape de cuptor unde era cald, să se usuce bine.  În timp ce Marcu îi mai trăgea un cântec haiducesc, Novac îl îmbie pe vechiul său prieten cu bucatele alese împrăştiate pe masă:
-Ia şi mânăncă, Tudore, oi fi ostenit şi nemâncat de pe drum, mai ales la ce vreme e afară. Satură-te ca să ţii apoi la vin şi vorbă cu noi ăştia, sătuii. După cum vezi, Fane, aci de faţă, speriat ca dracu de tămâie de noi, ne-a pus masă din alea boiereşti.  Cât despre Siţa, apăi, pe ea nu ţi-o dau, adăugă el răzând cu gura până la urechi. Ţi-am dat-o pe Ilinca, ţi-ajunge. 
Tudor îşi întinse mâinile lungi şi puternice, înfăşcă bine friptura, rupse bucăţi din ea, o dădu prin ostropiel şi până să îi simtă gustul, Novac cu voce aspră, strigă către hangiu:
            -Fănicăă, pită caldă pentru boier că asta e rece şi-l dor gingiile. Şi-l strică şi la burtă, mai zise el, în timp ce râdea cu poftă şi mai curăţa un pocal cu vin.
            Hangiul, încercând să se mişte repede, mai rău se încurcă în picioare şi dacă nu ar fi fost iuţeala Siţei, ar fi trecut minute bune până când Tudor să simtă în nări mirosul cald al pitei. Muieruşca se învârti cât ai zice peşte şi îi aduse cele cerute bărbatului pe care îl cântărea din priviri. „E frumos străinul”, îşi spuse ea admirând forţa care  răzbătea din toată făptura lui Tudor. „Nu e sălbatic cum e Novac, ăsta e mai gingaş, îmi place. Poate aflu mai multe despre el”. În vremea asta, intră şi Lică de afară, terminase de îngrijit animalele, tăiase lemnele şi le pusese pe toate la rostul lor pentru ziua de mâine. Acum trebuia numai să fie iute de minte să ajute hangiului cu oaspeţii şi să pregătească repede caii, dacă vreunul ar fi fost în grabă să plece în toiul nopţii. Se uita prin cameră, îi văzu pe Tudor şi pe Novac care stăteau de vorbă, râzând, pe Mitea ce-şi lustruia flinta şi arunca ocheade scurte către Siţa, în timp ce Petrea şi Marcu numărau iubirile trecute peste care turnau din când în când dulcele vin servit de hangiu. Îşi găsi şi el un loc lângă cuptor, unde Siţa, cu un zâmbet dulce şi inocent cum numai femeile care ştiu care li-i puterea cunosc a-şi fabrica, îi aduse din resturile reci de la masa haiducilor şi un pocal cu vin.
            - Aah, friptură de but de căprioară, rosti Tudor, plescăind mulţumit din buze, în timp ce simţea energia cum i se vâră prin toate cotloanele fiinţei sale. Şi, acum, pentru prima dată, îşi deschise larg ochii la câte erau înşirate pe mese.  Erau acolo mâncăruri de peşte; şalău şi biban gătiţi în untdelemn cu zeamă de lămâie, scorţişoară şi vişine uscate. Ochii se puteau desfăta şi cu plăcinte de icre de nisetru făcute cu nucă şi migdale şi servite la masă cu zahăr şi scorţişoară.  Mai spre masa la care şedeau Petre şi Marcu era o mâncare din ficat de viţel în care fusese pusă sămânţă de molotru, alături de felurite ierburi şi stafide; lângă Mitea se simţea mirosul cărnii de iepure, vânat în ajun de haiduc, datorită ingredientelor folosite de hangiţă: cuişoare, scorţişoară pisată, jaleş, stafide, zahăr, vişine uscate şi migdale pisate. Feluritele mâncăruri de peşte şi carne erau însoţite de frumos mirositoarele ostropiale.  Se regăseau pe masă ostropielul de sardele, peste care se punea scorţişoară; ostropiel de unt cu sparanghel, ostropiel verde şi  cel zis în praf, fiind pregătit cu piper, scorţişoară, cuişoare, nucşoară, naramză, izmă, zahăr şi toate amestecate cu oţet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu