Iepuri și nuci

Pe drum,pe unul de oriunde, să nu mă întrebați care

Mergeam de zor, era pădure, uitai ca să vă spun

Pierdut în gânduri, atent numa la greaua răsuflare

Mă speriai cumplit, ajuns în dreptul unui bătrân alun.

Ce să vă zic? Inima bătea din piept să salte afară

Eram tot doar o panică, uimire scria pe a mea frunte

Cât cepele aveam eu ochii și mă întrebam: ce treabă rară

Iaste asta? Pesemne oi fi leșinat mergând deja de ore multe.

Curgeau șiroaiele pe mine, ziceai că-s Oltul au Muresul,

Ba chiar părea că-s Dunărea măreață, furios învolburată

Căci, zău, tare-i ciudat și n-aș crede că alunul

Este capabil de o tranformare atât de neașteptată.

Din el cădeau nevoie mare sute de nuci atât de îmbietoare

Băi, nene, doar uimirea era mai mare decât pofta ce simțeam

Și stam trăznit, părul vâlvoi tot scărpinând, cu moaca de mirare

Si ochii scoși și ficși, cand ii țineam deschiși, când iar mi-i închideam.

Cum sfântu așteptă e posibil ca un alun să deie nuci?

Dar ho, mai stați nițel, că nu e tot, e lucru și mai mare

Când m-am uitat mai bine spre pământ…și atunci

A bate cruci am început și apoi a zice: Doamne, ce încercare

Mai e și asta? Pe cine îmi trimiti tu azi în cale?

Cum să cadă din alun năbădăioase nuci

Și prin care magie, prin care lege o necuvântătoare

Asemeni iepurelui cu o culoare ca un negru tuci,

 

Cum era cel din fața mea, rodea la nuci de zor?

Dar nu, nu, stati inca putin, mirarea-i si mai mare căci

Nici eu nu știu, nici voi nu știti și e cu adevarat năucitor

Am aflat că iepurii știu să cânte la cojile de nuci…