Gheorghe
se închină o dată, sărută icoana, primi binecuvântarea preotului şi în tot
timpul ăsta se rugă să îl ajute Dumnezeu pe feciorul lui, Dan, să izbândească
în toate şi să vină sănătos acasă şi se rugă şi pentru ei să îi vegheze Domnul
în lunga iarnă ce îi aştepta. Catinca veni şi se închină şi ea şi tot ea îl
însoţi pe preot spre ieşire, vorbind despre domni, vreme şi foamete şi dându-i
nepotului acestuia, ţârcovnic, atenţia cuvenită, tot după obicei. Bărbatul nu
mai intră în casă, trase adânc aer în piept şi se îndreptă spre polată de unde
luă o lopată şi aruncându-şi ochii împrejur se hotârî de unde să purceadă la
curăţitul bătăturii de zăpadă. Era mai
uşor acum, chiar dacă ningea mereu, zăpada nu era aşa de grea. Nici nu apucă bine să se încălzească şi
Catinca întoarsă de la drum îi spuse din pragul casei:-
Vezi
că mă duc acu pe la Ileana lu’ Pilă; vedem ce mai povesteşte, i-o fi venit
bărbatu de la cetate. O fi mai ştiind ce mai e pe la capitală…
-
Du-te,
fă, dacă vrei. O fi ştiind, da’ nu te agita prea mult, pe fi-tău tot nu l-a
văzut. Altfel, mi se arăta mie, spuse Gheorghe cu jumătate de glas.
-
Că
l-a văzut, că nu l-a văzut, aflu eu.
duminică, 21 august 2016
sâmbătă, 4 iunie 2016
Cei care nu votează
Se întâmplă că iaste democrație. Să hie! La ea acasă; și la noi, dacă se cere. Dacă e musai, cu plăcere. Se întâmplă că e vot. Și se agită lumea că e despre viitorul nostru. Deci e iar cu musai. Pe unde îmi plimb ochii mi se tot scrie să mă duc la vot. Io am să zic ”Ba!”. Nu voiesc a vă converti, doar vreu a vă ruga să citiți aceste rânduri scrise în urmă cu peste 70 de ani de Mihail Sebastian (Cuvântul, an X, nr. 3110, 21 decembrie 1933, p.1). Articolul se cheamă ”Cei care nu votează!”:
„Am întreprins o mică anchetă politică în jurul meu, în lumea prietenilor și tovarășilor mei de lucru, scriitori, profesori, medici, oameni de carte, toți din acea mult pătimită ”generație tânără” în numele căreia atâția șefi de plutoane ideologice își permit să enunțe adevăruri absolute. Și am făcut o constatare care prea este generală ca să nu aibă un sens precis. Nici unul dintre ei, nici unul vă spun, nu este înscris în listele electorale. Nici unul nu votează. Întâmplare? Neglijență? Indiferență față de aspectele vieții publice? Nu cred. Sau, poate, individual, de la caz la caz, aceste aparente pricini să joace oarecare rol, dar, în bloc, absența de la urne exprimă altceva, mai puțin superficial.
luni, 14 martie 2016
miercuri, 17 februarie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)